Amurg de noiembrie

Cad frunze-ngălbenite, cad mereu...
... Şi vântul geme-n toamna-ntârziată
Şi fiecare frunză scuturată
Cuprinde-o lacrimă din pieptul meu.

Mă simt străin de tot ce mă-nconjoară,
De mine însumi chiar mă simt străin...
Şi-al sării trist şi-ntunecat declin
În giulgiul său de nouri mă-nfăşoară.

Noi nu vom bea dintr-un pahar vreodată

Noi nu vom bea dintr-un pahar vreodată
Nici dulce vin, nici apă de izvor.
Săruturi n-om schimba în zori; o dată
Nu vom privi amurgu-odihnitor.

Ţi-e aer soarele, şi mie luna,
Dar dragostea ce-o respirăm e una.

Un altul mă-nfăşoară-n gingăşie.
Cu râsul ei, o alta te-a legat.

Eşti singur azi şi-mpovărat de tine

Eşti singur azi şi-mpovărat de tine,
De slavă şi de visuri despărţit,
Dar ai rămas iubitul pentru mine,
Cu cât mai trist, cu-atât mai îndrăgit.

Bei vin mereu, ţi-s nopţile murdare,
Mai ştii dacă trăieşti cu-adevărat?
Şi ochii-ţi verzi cu zvârcoliri de mare

Tinerete

Mi-a mai rămas puţină tinereţe,
Mă desfrunzesc de ani ca o livadă,
Mi-i palma mâinii scrisă cu tristeţe,
Şi ochii – tupilaţi lângă baladă.

În mine plopii-şi suie fremătarea,
Ca în adâncul inimii să mâie,
Obrajii mi-i sărută înserarea,
Împrospătând cu stele şi cu grâie.

Cu doina apei curg spre totdeauna,
Cu ciocârlia inima mea zboară.

Rugul

Mi-i tot mai greu de mine. Îmi ascund
Subt reci avânturi inima deşartă.
Tristeţa mă pătrunde până’n fund
Şi sufletul cu trupul meu se ceartă.

Nu ştiu ce am pe lume de făcut,
Mă uit în toate părţile cu silă,
Zvârl viitorul repede’n trecut
Şi râd, aşa, ca să nu-mi plâng de milă.

Întreb de mine iarba de pe dâmb
Şi frunzele ce-mi freamătă străbunii.

Rămâi să mai ciocnim o cupă

Cu vin albastru de la hanul din valea umbrelor fugare...
Ramâi sa mai ciocnim o cupa la hanul vechi de pe coclaur,
Caci pentru vin si pentru tine mai am în sân trei pumni de aur.
Ramâi sa ne-omorâm tristetea si setea fara alinare

...Stii tu, frumoaso, ca ulciorul din care beai înfrigurata
L-a faurit din tarna sfânta, din tarna unui trup de fata,
L-a faurit cândva olarul cel inspirat de duhul rau
Din tarna unui trup de fata frumos si cald ca trupul tau...

Prin tine

Ma-ntorc bolnav cu fata care stele,
Ma dau luminii lunii imprumut,
Dar pe deasupra gandurilor mele
Acelasi gong de noapte a batut.

La capatul privirilor prin lotusi,
La capatul luminilor prin cer
Te regasesc infiripata, totusi,
Din marea fierbinteala si din ger.

Si orisicat m-as departa de tine,
Povara amintirii e mai grea.