Versuri de toamnă târzie

Mâhnirile se lasă pe sufletul meu iar
Ca negura de toamnă pe câmpul solitar.
Grăbit s-adună stoluri și pleacă undeva.
Mă doare vara stinsă și amintirea ta.
Fără folos tăria înnourată plânge,
Încheagă asfințitul băltoaca lui de sânge
Și ca o zdreanță udă pe lume cade seara
Prin ceață munții gârbovi abia-și mai duc povara ...
La ce bordei cu geamuri aprinse-n beznă roșii
Voi bate când a ploaie se vor porni cocoșii?
Mi-i dor să stau la masă sub lampa cu petrol,
S-ascult cum plânge ploaia cu glasul ei domol,