Destin

Cântec de leagăn au îngânat pe harfa codrilor
În veacuri materne-nlăcrimate.

Din braţul arborilor răstigniţi
Cioplit-am noduros toiag în pribegia lungă spre dreptate…
Doineam încet în umbra lunii ieşită noaptea la păscut
Veghind izvorul somnoros al timpului abia născut.

Din lacurile noastre veneau turmele stelelor să bea
Cu pieptul săgetat zânele despletite îşi răsturnau în undă luntrea.
Şopteau cavalele cu patima aprinsă înăbuşită ,