Vânturi pline de zăpadă

Vânturi, vânturi pline de zãpadã,
Spulberati-mi viata ce s-a dus.
Vreau sã fiu copil fãrã tãgadã
Sau o floare cu privirea-n sus.

Când rãsunã cornul de la stânã
Vreau pentru toti oamenii sã mor.
Clopoteii stelelor se-ngânã,
Presãrându-mi clinchetele lor.

Cât de bunã-i limpedea cântare
Când topeste suferinta grea!
Vreau sã fiu copac lângã cãrare
Cu piciorul încãltat în nea.

Vreau, când caii sforãie - nebunii!
Sã sãrut o ramurã cu ger.
Ci sãltati-mi, labe ale lunii,
Ciutura tristetilor la cer.

Nu regret, nu ma jelesc, nu strig

Nu regret, nu ma jelesc, nu strig,
Toate trec ca floarea spulberata.
Vestejit de-al toamnei mele frig
Nu voi mai fi tanar niciodata.

N-ai sa mai zvacnesti ca pan-acum
Inima racita prea devreme
s-o pornesc din nou la drum
stamba luncii n-o sa ma mai cheme.

Dor de duca! Tot mai rar, mai rar,
Pui pe buze flacara pornirii

Focul vânăt

Focul vânăt e gonit de vânt,
Zările-au uitat să mă mai doară...
De iubire-ntâia oară cânt,
La scandal renunţ întâia oară.
Am fost crâng părăginit pe loc,
La femei şi vodcă dam năvală.
Nu-mi mai place azi să beau, să joc,
Să-mi pierd viaţa fără socoteală.

E de-ajuns să te privesc tăcut,
Să-ţi văd ochii plini de tot înaltul,
Ca uitand întregul tău trecut,
Tu să nu mai poţi pleca la altul
Tu - mers gingaş, tu, surâsul meu, 

Ne ducem toti

Ne ducem toti cîte putin, mereu,
Catre-un liman de tihna si-mpacare,
Poate curînd va trebui si eu
Bulendrele sa-mi strîng pentru plecare.

O, dragi mesteceni, gingasi si subtiri!
Si tu, pamînt! Si voi, cîmpii ca marea!
In [Cuvînt scris incorect.] preajma sorocitei adormiri
Eu unul nu-mi pot stapîni-ntristarea.

Pe lumea asta am iubit nespus
Tot ce în trupuri sufletul adie.
Spun pace voua, salcii ce-n apus
Va oglinditi în apa purpurie.