DOTI

Da-mi la o parte valul și privește !
Ești primul muritor care ma vezi.
Te-ai furișat în templul meu hoțește
Si-acum, ajuns aici, cunoști și crezi.

Ma socoteai iluzie abstracta,
Samanta din străvechiul Amon-Ra.
Si-azi când ma pipai simți cum se contracta
In trupul meu de piatra inima.

Întoarce înc-o dată

Întoarce înc-o dată spre mine faţa ta. 

Dă-mi înc-o dată mâna, s-o strâng în mâna mea 

Ş-apoi rămâi cu bine! Tu vezi că eu nu plâng? 

Ce vrei? Aşa trec toate şi stelele se sting.

Pe drumul vieţii mele amar, întunecos, 

Un scurt moment lucit-a surâsul tău duios. 

Eu nu ştiam atuncea că multe vieţe sunt, 

Răchita

Grădina-i părăsită. Unde umblam odată, 

Nici păsări nu mai cântă cu glasul lor voios,

 Pe drumuri creşte iarbă, pe micul iaz înoată 

O luntre sfărâmată de timpul nemilos. 

Numai pe mal stă încă răchita cea bătrână, 

Cu crengile-i plecate spre iazul adormit 

Şi ca visând se mişcă, când dureros suspină, 

Cantec de frunza

Lasă-mi-te frunză'n palmă
Să citesc cine te'nseamnă.
Te înseamnă vântul, omul?
pasărea din pom sau pomul?

Scrie cineva din lume?
Te trimite mie anume

Scrie alb ori verde scrie?
Negru-i scris ca pe hârtie?
Scris de ziuă-i ori de noapte?
Nu. Nu-i scris. Sunt numai şoapte.

Strada dealului

Strada urca tăcută spre cer
până la ultimul şir de uluci.
De-acolo, începea amurgul:
şi vânăt, şi roşu, şi cu frunze de nuci

Gardul zăcea povârnit spre cărare,
viţa de vie luneca după vânt,
nucii şopteau cu frunze amare,

Liniste

Liniste...
Liniste...
peste tot numai liniste...

Mi-e atat de bine aici langa liniste,
langa cerul adus, incovoiat ca un ram
peste inima mea, cand inima n-am,
peste cantecul meu, cand cantece n-am,
peste dragostea mea, cand dragoste n-am,
la marginea lumii, cand lume nu am...

Încrustări de toamnă

Voi scrie versuri pentru tine, Doamnă,
vor fi la fel de triste cum sunt eu
şi-ntr-un amurg bolnav şi trist de toamnă,
ţi le va spune ploaia-n locul meu

Pe ziduri vechi în floare igrasia
şi iedera cu ofilitu-i iz...