Prin tine

Ma-ntorc bolnav cu fata care stele,
Ma dau luminii lunii imprumut,
Dar pe deasupra gandurilor mele
Acelasi gong de noapte a batut.

La capatul privirilor prin lotusi,
La capatul luminilor prin cer
Te regasesc infiripata, totusi,
Din marea fierbinteala si din ger.

Si orisicat m-as departa de tine,
Povara amintirii e mai grea.

...

Si daca uit ce-i viata, si daca uit ce-i moarte,
si nu stiu bine maine pe unde-am sa ma duc,
cred ca la mine-n leagan avea cuibar un cuc
care mi-a dat puterea sa tot colind departe.

visez distante noaptea, si ma trezesc nauc
dar iata ca mi-e bine in templul sfintei arte,
aici in Nasaudul ce-mi pare-un semn de carte
intre-un trist Rebreanu si-un linistit Cosbuc.

Aripi de iubire

Ce faci la ora cand mi-e dor de tine
si niciun fel de rani nu te opresc
sa-mi reconstitui trupul din ruine
si sa-mi refaci tot viciul omenesc?

Mi-e teama de o varsta fara mila
cand am sa cad la pragul tau, infrant,
si-ai sa-mi dedici tandretea ta umila
sa ma mai scol nebun de la pamant.

Nu stiu ce faci, cand eu iti caut gura,
cu nebunia de soldat batran,

Muntele

Iubita mea, ti-am cumparat un munte
Am fost la targ, dar nu l-am luat pe bani
Are paduri si rauri si o punte
In varsta de un milion de ani...

Ti l-am adus in brate pan' la poarta
E minunat si piatra lui e grea,
Comertul ambulant cu munti se poarta...
Dar unde-ai sa-l asezi, iubita mea?

Ce munte colosal, un munte straniu
Cu porci mistreti ce canta-n coruri: jir !!

Să ne iubim pe ţărmul Mării Negre

Să ne iubim pe ţărmul Mării Negre
Ca două fragede fierbinţi statui
Să fim întîia clasica pereche
A omenirii noi ce încă nu-i.

Să ne iubim cît ne întreabă valul
Ce e cu noi, ce sîntem şi ce vrem
Noi să-i răspundem cufundaţi cu malul
Ceva-ntre rugăciune şi blestem.

Ca un barbar ce ţine o tanagră
Aşa sîntem pe-acest nisip noi doi

Râuri

Din ce pamânt a fost făcută ea
pe care o calcăm în paşi întruna,
pe care ceaţa pare-a o nimba,
pe care ca pe-o turlă bate luna,
tara ce de copiii ei e grea,
o mamă care naşte totdeauna.

Corabie în largul unei lacrimi
destin la patru capete crestat,
cheremul rece al atâtor patimi
o cârmă limpede a fecundat.

Când mă gândesc la ea, aşa cum este,
un bob de grâu în brazda unui veac,

Abia acum

Ranit la piept de crivatul cîinesc
Ce-mi bandajeaza ranile cu luna,
Abia acum încep sa te iubesc,
Cînd simt ca te-am pierdut pe totdeauna.

Si ranile mereu ma vor durea,
Slavind întîmpinarea ta tîrzie,
Si-abia acum îti spun "iubita mea",
Cînd nici nu-ti stiu adresa spre a-ti scrie.

Deodata, apa lumii te-a-nghitit,
Deodata, am ramas ranit de crivat,

Daca tu ai disparea

Dacă tu ai dispărea
Într-o noapte oarecare
Dulcea mea, amara mea
Aş pleca nebun pe mare.

Cu un sac întreg de lut
Şi-o spinare de nuiele
Să te fac de la-nceput
Cu puterea mîinii mele.

Lucru lung şi monoton
Să te înviez, femeie,

Spune-mi ceva

Dacă-am să te chem
Dă-mi măcar un semn
Fie şi-un blestem
Din partea ta.
Totuşi nu ştiu cum
Pentru-atâta drum
Ce-a-nceput acum
Spune-mi ceva.

În noaptea despărţirii dintre noi
Copacii cad pe drum din doi în doi,
În ochi mă bate viscolul câinesc
Şi am venit să-ţi spun că te iubesc.

Probabil drumul meu va duce-n iad
Mă-mpiedic de o lacrimă şi cad
Şi iar adorm şi iar mi-e dat un vis
Că biata cifră doi s-a sinucis.

Şi de atâta viscol vestitor
Nu ochii mei, ci ochii tăi mă dor,
Că tineri am intrat şi cu ce rost
Şi ce bătrâni ieşim din tot ce-a fost.

Nici aripile zboruri nu mai pot,
E numai despărţire peste tot
Şi se aude că va fi mai greu
Decât vom fi departe tu şi eu.

Dar nu pentru a-ţi spune că e rău
Am dat cu bulgări mari în geamul tău,
Ci ca să ştii, în viscolul câinesc,
Că plec şi mor şi plâng şi te iubesc.

Şi vreau să-ţi dau cu acte înapoi
Dezastrul împărţirilor la doi,
Ca să-nţelegi şi tu ce-i cuplul frânt
Şi cum e să fii singur pe pământ.