Tinerete

Mi-a mai rămas puţină tinereţe,
Mă desfrunzesc de ani ca o livadă,
Mi-i palma mâinii scrisă cu tristeţe,
Şi ochii – tupilaţi lângă baladă.

În mine plopii-şi suie fremătarea,
Ca în adâncul inimii să mâie,
Obrajii mi-i sărută înserarea,
Împrospătând cu stele şi cu grâie.

Cu doina apei curg spre totdeauna,
Cu ciocârlia inima mea zboară.

Rugul

Mi-i tot mai greu de mine. Îmi ascund
Subt reci avânturi inima deşartă.
Tristeţa mă pătrunde până’n fund
Şi sufletul cu trupul meu se ceartă.

Nu ştiu ce am pe lume de făcut,
Mă uit în toate părţile cu silă,
Zvârl viitorul repede’n trecut
Şi râd, aşa, ca să nu-mi plâng de milă.

Întreb de mine iarba de pe dâmb
Şi frunzele ce-mi freamătă străbunii.

Rămâi să mai ciocnim o cupă

Cu vin albastru de la hanul din valea umbrelor fugare...
Ramâi sa mai ciocnim o cupa la hanul vechi de pe coclaur,
Caci pentru vin si pentru tine mai am în sân trei pumni de aur.
Ramâi sa ne-omorâm tristetea si setea fara alinare

...Stii tu, frumoaso, ca ulciorul din care beai înfrigurata
L-a faurit din tarna sfânta, din tarna unui trup de fata,
L-a faurit cândva olarul cel inspirat de duhul rau
Din tarna unui trup de fata frumos si cald ca trupul tau...

Prin tine

Ma-ntorc bolnav cu fata care stele,
Ma dau luminii lunii imprumut,
Dar pe deasupra gandurilor mele
Acelasi gong de noapte a batut.

La capatul privirilor prin lotusi,
La capatul luminilor prin cer
Te regasesc infiripata, totusi,
Din marea fierbinteala si din ger.

Si orisicat m-as departa de tine,
Povara amintirii e mai grea.

Mama

Te-am zămislit eu cu iubire,
Cu drag în mine te-am purtat
Şi de la Domnul fericire
Eu cu plânsoare ţi-am rugat.

Sub inima tremurătoare
Păzit-am micul copilaş,
Şi dragostea mea arzătoare
Ţi-a fost de strajă şi sălaş.

Şoptit-am rugăciuni smerite
Şi cu plânsoare m-am rugat,

A venit aseara mama

A venit aseara mama, din satucu-i de departe,
Ca sa-si vada pe feciorul, astazi domn cu multa carte.
A batut sfios la usa, grabnic i-am iesit în prag,
Mi s-a umezit privirea, de iubire si de drag.

Sarutîndu-i mâna dreapta, ea m-a strâns la piept sfioasa,
Si întrebând-o câte toate, a intrat apoi în casa.
Înlauntrul casei mele, câta bruma am adunat,
Da prilej ca biata mama, sa se creada-ntr-un palat.

Nu-ndrazneste nici sa intre, cu opincile-n picioare,
Si cu multa grija calca, doar alaturi de covoare.

Singuratate

Afară plouă ca şi toamna şi-i urât,
Mă uit pe geam ca după tine, şi atât.

În mine toate amintirile te-aşteaptă
De-aceea mi-i privirea stranie şi dreaptă.

Ca-ntr-un copil ce-a adormit plângând
În mine nu mai este nici un gând.